Ciocolată amăruie

Pe timpuri, hrana zeilor era consumată de civilizațiile precolumbiene cu ocazia ritualurilor religioase. Grație conchistadorilor (care nu s-au întors din călătoriile lor cu mâna goală), după multe secole medicii de pe bătrânul continent au putut recomanda drept panaceu licoarea obținută din boabele maronii, bolta palatină a aristocraților spanioli descoperind în produsul minune o nouă delicatesă. … Continuă lectura Ciocolată amăruie

Tot

Lumea întreagă e cuprinsă într-o singură ființă omenească:TU. Tot ce vezi în jur, până și lucrurile care nu-ți plac, până și oamenii pe care îi disprețuiești ori îi urăști, se află înlăuntrul tău în felurile măsuri. Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii

EL

Bărbatul de Magda Isanos Umplând încăperea şi inima toată, bărbatul veni de-afară, din zloată; glasul lui mare făcu să se sperie focul. Suduia lepădându-şi cojocul. Parc-ar fi un stejar stufos, gândii în taină, dar era frumos. Se supăra şi-ndată râdea. Acum am să-l fac să nu mai poată pleca. „Tu eşti subţire şi ageră ca … Continuă lectura EL

Călcâiul lui Ahile

Încercăm permanent să afișăm o personalitate plăcută și calmă, precum un călugăr tibetan în a cărui stăpânire de sine se oglindește natura imperfectă și efemeră a oricărei experiențe. Zâmbim cu îngăduință spre cei care se comportă ca și cum ar deține adevărul absolut, gândindu-ne că noi avem o înțelegere superioară a vieții. Pe de o … Continuă lectura Călcâiul lui Ahile

Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte

Cu denumirea sa de origine latină, Legea Talionului (cea care ne mână-n luptă de mii de ani) pare să fi fost menționată pentru prima oară de regele babilonian care a elaborat cea mai veche culegere de legi. Acest artefact uimitor, scos la iveală de un arheolog în zorii secolului trecut, se odihnește azi la loc … Continuă lectura Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte

Fii tu însuți

Un vorbitor stăpân pe sine, care abordează un ton sobru și știe să-și controleze inflexiunile vocii, lasă întotdeauna publicului larg impresia de siguranță, indiferent ce spune. Există însă un public restrâns, cunoscător al subiectului, care nu poate fi nicicând păcălit. Îi invidiem în taină pe cei capabili de autocontrol emoțional - acea superputere secretă care … Continuă lectura Fii tu însuți