Primăvară

Fiindcă sensibilitatea noastră nu este atât de rafinată încât să ne vizualizăm participând la exoticul festival al florilor de cireș care tocmai a început în Țara Soarelui Răsare, am putea măcar să verificăm ce spun astrologii despre superluna (plină) a echinocțiului de primăvară. Dacă ne ascuțim un pic simțurile, n-ar fi exclus să avem o surpriză plăcută și să constatăm că dragostea plutește în aer. Iar dacă jumătatea noastră nu dă semne că e pregătită sufletește pentru a întâmpina în mod oficial anotimpul cum se cuvine, ar fi frumos ca noi să facem primul pas. Restul va veni de la sine.

Molcoma filozofie

de Elena Văcărescu

Ţii minte?-n seara-aceea vorbeam filozofie –
Subiect fatal de care eu mă feresc, se ştie.
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.

Cât tu vorbeai de aprigi dureri, de şovăirea
Ce copleşeşte omul când cercetează firea,
Cât timp vorbeai de soartă, de lumea noastră şi
De fericirea care o bănui, dar nu ştii

De nu-i înşelătoare şi-ntr-adevăr există:
În mine o idee dospea, mai puţin tristă,
Gândeam că fericirea s-o aflu dac-ar fi,
Departe, prea departe să merg n-ar trebui.

Ar fi destul ca mâna-mi în mâna-ţi să se-aşeze
N-ar trebui ca mintea-mi alt vis să mai viseze,
Alt vis ce-aicea poate nicicând s-ar împlini.
Pentru-a iubi viaţa aşa cum vreau, n-aş şti

Mai dulce mângâiere în dorurile-mi crunte,
Ca degetele tale să-mi pui, când plâng, pe frunte,
Şi să cufunzi, lin, ochii-ţi în ochii-mi ce zâmbesc.
N-am înţeles vreodată, şi vezi, nici nu doresc

Decât o fericire: să te aud pe tine
Vorbind şi depănându-ţi cuvintele senine.
E tot ce-ar cere vieţii, vezi tu, inima mea.
De altceva nu-mi pasă; chiar moartea, ce-ar fi ea?

Cu-nceata-i muşcătură, uitarea însăşi poate
De tine să mă rupă. O, dac-aş şti că poate
O lacrimă pe groapa-mi, milos, mi-ai dărui,
De aur viitorul mi l-aş închipui!

Să nu aducem vorba despre filozofie!
E-un subiect de care eu mă feresc, se ştie!
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.