Orice bun creștin se pregătește atent să întâmpine lumina sfântă a primăverii mai curat, atât trupește cât și sufletește. Așa se face. Ștergem praful, scuturăm covoarele, spălăm geamurile – fiindcă așa se face. Aceia care și-au supravegheat cu atenție dieta pe toată durata celui mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi importante au deja un justificat sentiment de superioritate duhovnicească.
Raza de lumină adusă de contemplarea propriei conștiințe ne determină să admitem că până acum nu ne-am conformat poruncilor sfinte așa cum ar trebui și ne conduce, în mod firesc, la dorința sinceră de a abandona comportamentele pe care le considerăm demne de dispreț și de a ne schimba viața, înnoind-o prin sporirea în virtute și în fapte bune.
Cu toate că în sinea noastră ne îndoim de reușită, ne promitem totuși că de azi înainte vom fi mai buni: cu cei dragi, cu cei apropiați, cu noi înșine. În această perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, ne făgăduim chiar să mergem la duhovnic, să ne mărturisim păcatele și să ne luăm angajamentul că ne vom îndrepta – fiindcă așa se face.
Măcar o dată pe an vom urma îndemnul Sfântului Apostol Pavel și ne vom apropia de Casa Domnului cu inimă curată, în deplinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău și spălându-ne trupul cu apă curată.
Dar cum ceea ce ne-am propus pentru viitorul (foarte) apropiat este dificil de dus la îndeplinire cu fapta, există o mare probabilitate ca cei mai mulți dintre noi să ne mulțumim să facem toate aceste lucruri doar cu gândul.
Let's Be Honest 