IMPRESII: Între cer și pământ, de Jon Kalman Stefansson

Apropiată sau îndepărtată, pentru omul obișnuit marea are o conotație care ne duce cu gândul la relaxare și visare, la spectacolul scânteietor al soarelui oglindindu-se în valuri și alte asemenea reprezentări siropoase. Noroc că setea de lectură ne mai coboară cu picioarele pe pământ. Căci descoperim fără să vrem o regiune cu un mediu înconjurător  a cărui asprime cu greu ne-o putem închipui, iar cu fiecare paragraf care ne tulbură imaginile idilice despre lume și viață inima noastră se face tot mai mică…

Cuvinte bine potrivite

Ne trecem viața căutând o dezlegare, ceva care să ne aducă mângâiere, care să ne umple de bucurie și să depărteze de la noi necazul. Ca să-și găsească rostul, unii o apucă pe un drum tare lung și greu; poate nu vor găsi niciodată nimic de-adevăratelea, poate nu vor vâna altceva decât umbra unui țel, urma unei dezlegări, sau poate își vor găsi liniștea chiar în căutarea asta.

Jens are obiceiul să se oprească pe la ferme și oamenii abia așteaptă să-și deșerte sacul în fața lui, aude povești cu fantome, zvonuri, presupuneri despre distanța dintre steaua de ici și cea de dincolo, despre distanța dintre viață și moarte.

Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea și puterea să ne mângâie și să ne șteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanțe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească ghețurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreți, când zilele sunt potrivnice și nu mai știm dacă mai trăim sau am murit deja.

Un trup viu e ceva cu totul extraordinar. Dar din clipa când inima încetează să mai bată și sângele nu mai trece prin ea, din clipa când amintirile și gândurile nu mai țâșnesc, strălucitoare ca fulgerele, sub țeastă, atunci trupul nu mai are nimic în el, atunci se preface în ceva despre care nu ne mai vine să vorbim. Mai bine să lăsăm știința să se ocupe. Și pe urmă țărâna.

Cerul n-a avut nevoie vreodată să explice ceva, el n-are altă treabă decât să se odihnească deasupra capetelor noastre, deasupra vieților noastre, și-apoi e așa de departe, n-avem să-l atingem vreodată, chiar dacă ne-am cocoța pe acoperișul casei ori pe acoperișul muntelui, chinuindu-ne să-l atingem cu vorbele sau cu cine știe ce invenții și mijloace de transport.

Bárður ieșea totdeauna la ora opt să se uite la lună, exact în momentul în care iubita lui, în pragul căsuței de la fermă, făcea la fel, îi despărțeau munți și văi și uriașe depărtări, dar ochii li se întâlneau fără opreliști privind luna, la fel ca ai tuturor îndrăgostiților de la începutul veacurilor, luna de-asta a și fost pusă pe cer.

În sat trăiesc vreo opt sute de suflete. Multe lucruri încap în aste opt sute de suflete. Multe lumi și multe vise. O mulțime de sentimente: eroism și lașitate, trădare și credință, vremuri bune și timpuri rele.

Vorbele au câteodată putere de troli, sunt în stare să doboare dumnezei, să salveze vieți ori să le curme. Vorbele sunt săgeți, gloanțe, păsări care-i răpesc pe vitejii din povești, vorbele sunt pești mai vechi decât lumea, care descoperă taine înspăimântătoare în fundul prăpăstiilor, vorbele sunt un năvod larg, cât să încapă toată lumea în el și să cuprindă cerul, numai că uneori vorbele nu sunt nimic-nimic, numai zdrenţe obosite și găurite de ger, șubrede adăposturi pe care le calcă în picioare moartea și nefericirea.

E ușor să te legeni în iluzii când ești singur, poți să-ți confecționezi o personalitate de mai mare dragul, să te arăți plin de înțelepciune, de echilibru, să ai răspuns la toate, dar treburile stau cu totul altfel când ești printre oameni, aici trebuie efort, nu mai ești nici echilibrat și nici înțelept, de unde, câteodată nu ești decât un prostovan care scoate pe gură tot felul de minuni.

Nu durează mult și viața se înțepenește în traiul de zi cu zi, numărul posibilităților scade cu fiecare an care trece, imense ținuturi ale minții dispar sau se prefac în deșerturi sterpe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s