Chiar dacă nedreptatea ne determină să ne răzvrătim (de cele mai multe ori doar în mintea noastră), uneori ni se pare că lucrurile bune de care avem parte nu ni se cuvin, și atunci simțim nevoia să plătim pentru ele – astfel încât, la judecata de apoi, să dovedim că le-am meritat. Ne impunem o viață aspră, cu convingerea că fericirea ce va urma va fi cu atât mai mare.
DE FELICITAS
de Paul Sava
„Împrumută-mi și mie, pe două zile,
una din bucuriile tale.”
P.S.
Suferind peste puterile de suferință ale unui om,
își spunea cu un zâmbet luminat numai de credința lui:
acestea nu sunt decât încercări, probe la care eu sunt supus,
înainte de a mi se da fericirea cea mare.
Iar eu trebuie să sufăr pentru a arăta că o merit.
Prețul fericirii este suferința. Eu sufăr cu lăcomie,
pentru că, da, sunt lacom de fericire.
Vreau o fericire mare, cea mai mare dintre toate fericirile lumii,
și înțeleg să o plătesc atât cât prețuiește ea.
Din cât am suferit pân-acum, ar trebui să fiu foarte fericit,
dar eu simt că mai pot îndura încă.
Și atunci de ce să nu-mi aleg o fericire mai mare
continuând încă să mai sufăr?
Dacă mă opresc aici, tot capitalul de suferință se pierde.
Orice întrerupere a suferinței ar însemna o clipă de fericire,
și cum în timpul cât ești fericit nu poți suferi,
trebuie să-mi continui suferința asta,
dacă vreau să dobândesc o fericire mai mare;
deoarece, suferința odată întreruptă, fericirea nu poate fi
schimbată cu alta mai mare plus o diferență de suferință.
Ajuns la marginea puterilor lui de suferință, omul nostru
și-a spus: Gata, chiar dacă ar exista și fericiri mai mari
decât cea care mi se cuvine pentru cât am suferit până acum,
degeaba, că eu mai mult nu pot să sufăr.
Și în definitiv, și fericirea asta trebuie să fie
destul de mare ca să sature setea mea de fericire.
Gata, eu mă opresc aici.
Nu a mai suferit, și, deodată, o mare fericire i-a inundat întreaga ființă.
Da, își spunea el, a meritat! Nu am suferit în zadar!
Și în clipa următoare își dete sufletul.
Let's Be Honest 